Nu stiu cum a fost la voi sau cum este la voi acum insa eu am primit si am scris biletele si scrisori de dragoste. Tin si acum minte in copilarie emotia pe care o aveam cand primeam un biletel de dragoste. Era impaturit in multe pliuri si scris frumos cu pixul „te iubesc”.
Apoi timpul a trecut si biletelele erau din ce in ce mai lungi cu lacrimi si cu bucurie adunate acolo pe hartie. Le citeam pe nerasuflate si sentimentul ma fura si avea efectul unei o doze de droguri care te zmulge pentru ceva vreme din realitatea imediata si te poarta in ireal si utopic. Apoi cand reveneam il mai citeam o data si inca o data si cautam nuante ascunse ale mesajului, doar doar va mai continua, va fi mai lunga povestea din el.
Apoi cand am intalnit-o pe Oltea ii scriam SMS-uri pe care le-a pastrat pe un telefon multa vreme si apoi au disparut intr-o cartele pierduta sau schimbata.
Oare scrii scrisori si mesaje de dragoste doar cand esti proaspat indragostit?
Cum ar fi sa primim si sa scriem scrisori de dragoste si acum la varsta asta cand suntem in relatie de multa vreme? Cum ar fi sa le scriem nu doar la ocazii speciale, sa le scriem doar asa pentru ca iubim? Si cum ar fi sa le citim si sa le scriem cu emotia puternica a primei intalniri, a primei iubiri.
Eu sunt privilegiat pentru ca acum cateva zile am primit o scrisoare de dragoste, parca cea mai frumoasa de pana acum. O scrisoare in care, printre altele sunt asigurat ca sunt iubit „orice s-ar intampla”. Mi-au dat lacrimile cand am citit-o si i-am raspuns cu toata inima „da si eu te iubesc”.
