Dare to compare

By martie 16, 2018Blog, deliveringlife

În ultimele zile am văzut Three Billboards Outside Ebbing, Missouri și Call me by your name.

Ce diferență!

Primul, un film clasic american în care prevezi cam tot ce se întâmplă chiar și povestea personajului negativ care e evident că la un anumit moment va fi cheia filmului… Sunt atât de simpliste și făcute după același șablon majoritatea filmelor americane încât este o pură pierdere de vreme să le vezi. Am impresia că singurul lucru care se schimbă este modul, din ce în ce mai violent al exprimării emoțiilor extreme ale personajelor. Povești mai triste, mai groaznice, oamenii în situații mai extreme, care iau decizii extreme doar, doar audiența va fi impresionată de ceva ce poate nu a mai văzut sau nu și-a imaginat că este posibil.

Norocul meu a fost am văzut și Call me by your name.

Ce film…

În ce lume total nouă, cel puțin pentru mine, te scufunda și-n același timp în ce lume a sentimentelor atât de cunoscută te aruncă. Este o călătorie în care ai sentimentul că stai în pielea goală și filmul arunca peste tine chiar sentimentele tale precum ai vărsa niște găleți cu apă rece și fierbinte. Putere, curaj, armonie, durere, dragoste, frica.

Regizorul, scenaristul, (nu știu cine a făcut povestea) pune pe scenă acei oameni pentru care soarta a ales să fie GAY. Modul în care o face este deosebit pentru că îi scoate complet din spațiul plin de prejudecăți ale societății. Totul se petrece într-un loc ideal, în armonie cu natur. În film se vorbesc continuu patru limbi engleză, germană, italiană și franceză. Ce frumos e simbolizată contextual diferența uriașă dintre modurile în care oamenii și exprima emoțiile sentimentele. Și peste toate povestea are loc în acea perioadă a vieții personajul principal, în care sexualitate este o energie copleșitoare.

Iar scena de la final în care, tatăl stă cu băiatul său de vorbă, este atât de tristă și liniștitoare în același timp încât te lasă fără respirație, plutind în emoțional, încremenit în sentimentul uriaș cu care personajul principal trebuie să trăiască în continuare.

Just remember, I’m here!

Și când filmul se termină, eu, cel care l-am văzut ma întorc în lumea mea reală unde dincolo de experiența copleșitoare a dragostei imposibile îmi imaginez personajul care se întoarce și el în lumea lui reală unde este judecat și stigmatizat de acei oameni care pentru că nu pot să trăiască în echilibru cu sentimentele lor țin să-i judece pe alții pentru simplu fapt că sunt diferiți.

Dacă nu l-ai văzut, îți recomand să îți iei o seară pe care s-o dedici doar acestei experiențe. Nu este un film, este experiență.

Leave a Reply