Cum sa iti inveti copilul sa citeasca fluent si cu voce TARE.

TARE, nu?

Si eu am avut aceasta problema cand eram mic si sa fiu sincer cumva o mai am si acum. Nu ma simt confortabil sa citesc cu voce tare.

Cand eram la scoala iubeam inotul. Cititul cu voce tare era pentru mine precum saritul intr-o piscina plina cu apa dar acoperita cu o folie enorma de plastic. Ma simteam prins ca intr-o camasa de forta in care ma scufundam fara sa pot respira, spre fundul bazinului pana cand plamanii urmau sa-mi faca implozie.

Acum insa a venit randul lui Matei sa citeasca cu voce tare si ii este greu. Cand ii vine randul nu mai reuseste sa citeasca cuvintele, nu mai intelege sensul propozitiei … La scoala colegii rad de cei care au dificultati cu cititul si uite asa copilul meu „castiga” incredere in el … si in puterile lui.

Matei este un bun inotator asa ca am incredere in el si mi-am propus sa stau si sa il ascult cum citeste, sa exersam impreuna. Este insa foarte greu sa fii calm cand copilul tau citeste pentru a 3-a oara acelasi text si se incurca la aceleasi cuvinte… e frustrant, ma enervez dar ma abtin sa spun ceva. Tac si sper ca el o sa reuseasca. Parca insa merge din ce in ce mai rau si fiecare cuvand balbait si pronuntat gresit se transforma intr-o frustrare nesfarsita pentru mine si ma lasa neputincios precum esti in fata unei crapaturi pe suprafata unui lac inghetat in mijlocul caruia patinezi si care tocmai ai inceput sa crape sub picioarele tale … nu mai ai nimic de facut decat sa numeri secundele ramase pana la impactul cu apa rece.

Astazi mi-am luat ceva timp sa stau cu el pe balcon intre 2 intalniri ale mele. Totul era la mustata. Apucasem sa bag repede ceva in mine ca sa nu lesin de foame si normal, eram „zen”. Stateam langa el asteptand naiv ca de la o vreme in colo sa inceapa sa citeasca fluent. El insa nu facea decat sa ma ajute sa retraiesc frustrarea mea din scoala cand ma blocam si nu reuseam sa citesc cursiv.

In copilarie nu am inteles niciodata de ce fetele citeau asa de repede? Cum naiba reuseau? Ai idee? Pe mine ma enervau tare fiindca oricum erau mult mai „proaste” la matematica decat mine (asa ne comparam noi la scoala atunci).

Iata-ma acum pe bancuta noastra din balcon, retraind litera cu litera frustrarile mele din scoala generala. In cele cateva minute care imi mai ramasesera de stat acasa il ascultam pe baiatul meu in neputinta lui de a citi. Si stiti ca baiatul meu este deosebit, cel putin la fel de deosebit cum este si copilul tau. Si totusi balbaie la 10 ani cateva cuvinte insiruite intr-un text usor, special ales pe o tema care sa ii placa, sperand ca daca stau cu el si citeste de cateva ori o sa reuseasca sa capete incredere si o sa inceapa sa citeasca usor si cursiv.

3, 2, 1, totul a explodat cand am inceput sa il pun sa repete propozitiile pe care le citea cuvant cu cuvant fara sa le inteleaga. Matei a inceput sa imi spuna ca este prea mult sa faca si asta. Eu am gasit de cuvinta sa ii aduc aminte ca isi doreste sa invete sa citeasca cursiv si ca nu o face pentru mine, sperand ca el dintr-o data va incepe sa isi dea silinta sa citeasca.

DAR NU O SA VA VINA SA CREDETI!

Nu s-a intamplat asa!

Nu a inceput dintr-o data sa citeasca cursiv ci a inceput sa planga, eu m-am sculat in picioare ca trebuia sa plec. Am incercat sa terminam cumva textul. Nu am reusit. Eu am plecat enervat si frustrat simtindu-ma ca un capitan care sare primul din vasul care se scufunda. Uite asa am mai adaugat un gram de „incredere” in sine pentru baiatul meu.

Ar fi fost nasol daca se incheia aici si probabil nu v-as mai fi scris.

Deci nu s-a incheiat aici fiindca seara am ajuns acasa si ne-am asezat din nou la citit. De data asta insa, inainte sa incepem, am inchis ochii si l-am rugat si pe el sa o faca. Mi-am pus mana pe piept si el la fel. I-am spus sa se gandeasca la intentia lui de a invata sa citeasca cursiv si sa ceara universului sa il ajute sa inteleaga ce a vrut autorul sa scrie in fiecare propozitie. Apoi sa respire putin, sa ia cartea si sa citeasca rar chiar daca anumite zone din text le poate citi mai repede. I-am mai spus sa isi ia timp la puncte si la virgula si …. START!

Eu am stat tot timpul cu ochii inchisi in deplina incredere ca poate sa treaca peste fricile care il fac sa aiba 1.000 de ganduri intre fiecare cuvand sau mai mult, dupa fiecare litera pe care o vede, fiindu-i astfel greu sa mai lege cuvintele, propozitiile sau sensul lor.

S-a facut liniste la mine in minte si Matei citea fara pauza sau poticneli. L-am incurajat pe parcursul textului si simteam cum fiecare incurajare ii dadea incredere si liniste in gandurile lui.

Dupa ce a citit l-am strans in brate si m-am bucurat tare pentru el.

Ce copii frumosi avem si ce cadouri minunate au venit ei sa ne dea pe aceasta lume. Noi insa de cele mai multe ori ne uitam in alta parte de frica sa nu vedem acele parti din noi pe care inca nu le-am acceptat sau integrat in echilibrul nostru pe nume EU.

Enjoy!

PS

Daca ai trecut in copilarie sau acum ca parinte prin aceasta problema m-as bucura sa imi spui daca te regasesti in aceasta povestire. Intorce-te la postarea din facebook si scrie-mi acolo la comentarii si o sa incerc sa iti raspund.

Leave a Reply