Azi gatim cu Radu

MIERCURI 13 martie de la ora 18:30 vom gati cu Radu

Cine e Radu?

Toti mergem in copilarie in vizita la prietenii parintilor si ne jucam cu copiii lor. Radu si cu sora lui erau dintre cei cu care ne vedeam si ne jucam cu chef. Apoi pauza, fiecare cu drumul lui insa iata ca ne intalnim din nou si acum fiecare cu copii lui si mai mult la „cine gateste azi?” L-am rugat pe Radu sa ne scrie 2-3 propozitii despre el. Iata ce ne scrie:

Întotdeauna am apreciat mâncarea bună, așa că am început să învăț să pregătesc de mâncare de copil. Am tot exersat de-a lungul anilor până am descoperit că gătesc cu plăcere 😉 Mă atrage atât partea tehnologică a gătitului (organizare, aprovizionare, pregătire, ce se întâmplă și de ce, etc) cât și partea „artistică” – cea în care poți crea variații subtile în gustul unui preparat din modul în care tai ingredientele, din timpul de expunere la căldură, din adăugarea unor diverse condimente sau ingrediente.

Interesul meu pentru gătit s-a combinat fericit cu interesul pentru sănătate și cel pentru o nutriție sănătoasă, ceea ce m-a dus la căutarea unor ingrediente și rețete care să fie cât mai sănătoase și cât mai gustoase. Iar apoi am început să apreciez vinurile și să consider că un vin bun și bine potrivit completează de minune mâncarea!
Îmi face plăcere să pregătesc și să împart o masă cu familia și cu prietenii și abia aștept să gătim împreună!

Cand, unde si ce facem acolo?

Iata ce ne propune radu: MIERCURI 13 martie de la ora 18:30 la Studioul de bucatarii Kuxa (str. Putul lui Zamfir 36): vă propun să pregătim împreună un fel de mâncare care se poate pregăti relativ repede, sănătos, din ingrediente de calitate, și care nu necesită prea multă muncă: paste integrale cu sos de dovlecei și ton. Voi descrie importanța alegerii ingredientelor din punct de vedere gust, preț și ușurință în pregătire și voi povesti câteva vorbe despre principalele instrumente pe care le folosesc la gătit și de ce.

Nu uitati ca acolo avem un spatiu nou amenajat pentru evenimentul “Cine gateste azi?”. Mai mult loc sa ne desfasuram, mai multe locuri la masa – pentru cei care au mai fost va fi o surpriza placuta.

Ne intalnim, ne cunoastem, in timp ce bem un pahar de vin. Apoi primim instructiunile despre gatit, ne punem sorturile de bucatari, ne alegem roluri, poate bucatarul sef sau doar cel care presara sarea si in 60 minute mancarea este in farfurii! Apoi mancam, punem in masina de spalat vasele si incheiem ziua.

Cum ma inscriu si cat costa?

Participarea costa doar 95 lei /pers. ceea ce include tot ce bem si mancam, ingrediente, spatiul, curatenia finala, retetele secrete .

  • la acest eveniment avem 15 locuri
  • daca te inscrii si platesti pana vineri 8 martie, te costa doar 75 lei
  • data limita de inscriere/plata este marti 12 martie
  • utilizeaza linkul de mai jos pentru inscriere si pentru a primi detaliile de plata

DA, VREAU SA VIN

*** Daca din diverse motive (foarte putin probabile) evenimentul se anuleaza, banii vor fi returnati 100% inapoi.

*** Plata se considera definitiva (in cazul in care evenimentul are loc) iar daca tu nu mai poti veni, vei primi banii inapoi numai daca se hotaraste cineva sa vina in locul tau.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *