Aurolacul care mi-a multumit ca i-am facut ziua

 

Te-ai intrebat vreodata cat de mult din cine esti tu lasi sa se vada din afara?

Acum putin mai mult de 1 an era deja vara. Era o zi din aia in care nu e prea cald si parca ai vrea sa stai doar afara. Eram langa piata Universitatii la intersectia pe care o alesesem sa o traversam in cerc in urmatoarea jumatate de ora. Aveam portavocea in mana si ma pregateam sa dau startul Petrecerii de Pietoni (un eveniment marca Delivering Life). Tin si acum minte cum erau asezati in formatie cei de la Barbarossa Samba Grup gata sa inceapa ritmul. Se leganau usor pe picioare cu betele de la tobe in mana. In jurul lor participantii, tineri intre 25 si 35 de ani cu chef de distractie. Printre ei organizatorii cu pancarte pe care scria Petrecerea de Pietoni. Undeva in plan secund cativa curiosi.

Am dus portavocea la gura si START. Tobele au inceput sa bata si usor usor lumea a inceput sa mearga. La inceput usor, timid se ascundeau unii in spatele celuilat apoi cate unul mai indraznet incepea sa danseze. Totul era asa cum stiam, pe la tura a 3-a dansa toata lumea si trecatori de pe strada incepeau sa ni se alature.

Ma uitam la oameni si ii vedeam cum se opreau si ne pozau, ne zambeau si ne intrebau ce se intampla. Unii mai timizi, altii mai jenati insa toti curiosi.

Ma intrebam, oare ce ii tine sa treaca strada in pasi de dans cu noi?

La un moment dat am observat un aurolac care se alaturase grupului nostru. Mic de statura, tuns probabil cu foarfeca de un amic. Cu un tricou cu dungi alb negre. NU stiu daca era baiat sau fata. L-am urmarit cateva secunde insa parea inofensiv asa ca l-am ignorat.

Inca cateva ture, multumirile de final, lumea entuziastmata care venea sa ne intrebe cine suntem si cand mai facem asta si usor usor evenimentul se incheie.

Dau sa plec dar ma stiga cineva:
– Domnu’, domnu’! Ma intorc, era chiar aurolacul.
– Da, ce este? Il intreb.
– Voiam sa va multumesc ca mi-a placut. Spune el uitandu-se undeva inspre strada.
– OK, daca te-ai simtit bine, ma bucur si eu pentru tine. Dau sa plec dar el ma opreste. Se uita exact in ochi mei.
– Domnu’, mie imi place sa dansez, mie imi place sa dansez si dansez pe strada insa lumea imi spune ca sunt nebun, rade de mine si de aceea eu nu mai dansez. Insa astazi a fost cea mai fericita zi din viata mea, am dansat pe strada si m-am simtit foarte bine si vreau sa va multumesc.
Mi-a intors spatele si a plecat.

Asa-i ca este cateodata greu sa faci ceea ce vrei sa faci? Asa-i ca ne obisnuim sa fim asa cum ne cere lumea si uitam cateodata cine suntem cu adevarat?

Mie acest om al strazii mi-a adus aminte de acest obicei al oamenilor de a fi pe placul celorlalti, de a nu iesi din rand prea mult. Da, chiar el …

Tu oare ce ce nu „dansezi pe strada” cand ai ocazia?

Mai vrei sa iti scriu?  –>> click aici <<–

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *