Sta in puterea ta sa schimbi o relatie

By mai 11, 2016Blog

De cele mai multe ori începem relația plini de dragoste și speranță că de data asta el sau ea este cel lângă care vom găsi tot ceea ce ne dorim. Că vom putea construi împreună o relație plină de încredere. Că ne vom simți liberi/libere. Că vom putea fi în continuare EXACT AȘA CUM SUNTEM! „Da, mi-a spus mă iubește, deci e de bine, fac bine, sunt bine, DOAMNE CE MĂ BUCUR!”

Tot de cele mai multe ori ne trezim într-o dimineață fiindcă NU SE MAI POATE. Am acceptat prea mult! El nu vrea deloc să se schimbe, nu vrea să mă înțeleagă, nu vrea să vorbim despre problema noastră, nu vrea să își ia timp pentru noi, parcă mă desconsideră, cred că mă și înșală sau m-a părăsit deja și sunt din nou singură, acum când NU simt că am puterea să o iau de la capăt.

Și exact așa și este!

De ce? De ce? De ce, majoritatea cuplurilor ajung să treacă prin aceste două experiențe despre care v-am spus? Prima experiență este atât de frumoasă și necesară, mă bucur că există, însă, de ce și partea a doua? De ce chiar dacă cei doi se iubesc sau cel puțin se iubeau, ajung să trăiască această dramă? Ce este de făcut?
Eu când am ajuns la acest moment în relația cu Oltea am făcut trei lucruri.

Aceste 3 lucruri mi-au schimbat viața și ți le împărtășesc aici:

Primul și cel mai important este că am spus STOP!

Am încetat să mai caut să repar, să regăsesc dragostea pierdută sau să caut o altă dragoste. Și nu mi-a fost ușor! Mi-a luat mai mult de 2 săptămâni de când am hotărât să îi spun și până i-am spus. Credeți că este ușor să îi spui cuiva cu care ești căsătorit și împreună de 6 ani că … nu o mai iubești … Nu, nu este ușor, însă dacă nu făceam așa, ori rămâneam într-o relație moartă sperând să supraviețuiesc până la final având micile mele evadări și plăceri, ori ieșeam din relație făcând aceleași lucruri, însă sperând că de data asta o să găsesc parteneră perfectă, relația care va funcționa până la capăt … (definiția nebuniei).

 

Al 2-lea lucru pe care l-am făcut este că am făcut echipă cu Oltea.

Ne-am dat seama că de fapt amândoi ne dorim să fim fericiți și AM ACCEPTAT că este posibil să ne găsim fericirea FIIND ÎMPREUNĂ SAU NU. Când am plecat în căutarea fericirii din acest spațiu totul s-a schimbat. Nu mai eram sub presiunea „jurământului” de la nuntă: „vom fi împreună la bine și la rău până când moartea ne va despărți”. Da, căutam fără să știu REZULTATUL. Eram LIBER! Dacă nu aveți un partener cu care să faceți echipă, luați o prietenă care să vă poate asculta fără să vă judece și să vă dea sfaturi, o prietenă care știe și poate să vă accepte exact așa cum sunteți acum.

 

Al 3-le lucru pe care l-am făcut este alegerea regulilor noului joc.

Libertatea fără granițe este haos! Noi am ales să fim 100% onești cu ce ni se întâmplă în acestă căutare. Am ales să fim coechipieri în această căutare. Am ales să ne susținem fără judecată! Am plecat în această căutare luându-mi timp! Am ales să mă caut pe mine fiindcă nu căutam o femeie care să mă facă fericit, căutăm echilibrul cu mine, căutăm pacea și dragostea așa cum nu știam că există.

Și ce credeți că a urmat, ce credeți că am găsit? Credeți că m-am schimbat, că am iubit-o din nou cum o iubeam înainte? Cât oare a durat până s-a întâmplat ceva?

Lucrurile mari se întâmplă în timp și cu pași mici, însă îți schimbă major viața.

Pentru mine această căutare a durat 3 luni și la finalul ei am simțit și înțeles că dragostea este puterea mea, am înțeles că dragostea nu apare fiindcă Oltea face sau nu face ceva. Dragostea este ceva ce eu pot oferi oamenilor de lângă mine. Și când am simțit , am simțit că este momentul să o cer pentru  a doua oară în căsătorie pe Oltea.  Și de data aceasta i-am zis că singurul lucru pe care i-l pot spune este că înacest moment aleg să o iubesc, aleg să o iubesc exact așa cum este ea acum! Habar nu am ce urmează … și ea a spus DA.

Oare de atunci totul este numai lapte  miere? Nu,  avem discuții contradictorii,  momente  grele,  avem valori comune la care ne întoarcem de fiecare dată să construim din nou pe ele relația noastră  pe acceptare, libertate și deplină expresie de sine.
De atunci și până acum viețile noastre s-au schimbat radical. Am pus la punct o metodă prin care oricine își poate transforma relația, poate ajunge la un echilibru cu el și cu partenerul/partenera. Am lansat Școala Vieții de Cuplu pentru ca oamenii au nevoie să știe să trăiască în relații care să le dea libertate, putere și pasiune.

Acest articol a fost scris pe EVA.ro : http://www.eva.ro/dragoste/relatii/sta-in-puterea-ta-sa-schimbi-o-relatie-articol-107535.html

Leave a Reply